Capidava

 

Rămășițele fortificației romană timpurie și romană târzie au fost ridicate pentru prima dată în primii ani de domnie a lui Traian și reconstruită mai târziu.

Mai multe faze de construcție au fost identificate din punct de vedere arheologic: 1. Prima fază, de la începutul sec. II, se presupune că fortificația avea dimensiunile aproximative de 105 x 125m. Fază de refacere a fundamentis din a doua jumătate a sec. III, consecință a distrugerii provocate inițial de atacurile gotice în contextul bellum Scythicum; 3. Fază constantininiană și post-constantininiană ce cuprinde turnuri în formă de U, rectangulare; 4. Epoca lui Anastasius, în care este refăcută curtina H și se termină până în 580-581 odată cu atacurile slavo-avare; 5. Ultima fază de funcționare a castrului târziu (594/595) din sfertul sudic al cetății nu depășește mult cronologia impusă de ultimele (follis de la Heraclius, 612/613). Pe baza materialului epigrafic, știm stadiile succesive de ocupare a fortificației începând cu epoca timpurie de cohors I Ubiorum și apoi începând cu domnia lui Hadrian, de cohors I Germanorum. Au fost descoperite și ștampile ale legiunilor XI Claudia84 și V Macedonica85; dintre ștampile târzii ale legiunii I Italica (precum și un beneficiarius consularis, probabil în legătură cu statio portorii).

Recent a fost cercetată zona din jurul termelor militare ce au aparținut primului castellum care se află în proprietate publică. Situate la aproximativ 100 m est de cetate, se găsesc în suprapunere urme de locuire, fie urme ce aparțin necropolelor din toate perioadele de stăpânire. A fost confirmată contribuția legio XI Claudia pia fidelis în primul deceniu al secolulului II la construcția ansamblului ce se extinde și este reparat în următorii zeci de ani; o a doua fază de construcție este datată cu ajutorul materialului tegular al legio XI Claudia Antoniniana plasată în vremea împăratului Caracalla, în urma războiului scythic (undeva între 248-250) care afectează cetatea și locuirea din jur. De-a lungul timpului s-a dezvoltat aici o civitas indigenă ce inspiră numele locului, iar totodată un vicus militar despre care există puține informații arheologice.^[6] La Capidava există atestată prezența unui beneficiar consular, în plus cetatea funcționa ca statio de vamă. O inscripție funerară de la Ulmetum atestă un sediu al unui territorium cu mai multe villaerusticae și nuclee rurale, prin formula territorium Capidavense: C. Iulius Quadratus, quinquennalis territorii Capidavensis și princeps loci).

Refacerea fortificației târzii ce a urmat invaziei goților de la mijlocul sec. al III-lea, undeva între domniile lui Aurelian, Probus și perioada Dominatului este făcută de noile trupe ocupante: cuneus equitum Solensium și de vexillatio Capidavensium, ce aparținea probabil ca parte a equites scutarii. Deși colul de Vest și o bună parte din latura sud-vestică au fost afectate în anii 1920 de exploatările masive de calcar din zonă, se cunosc dimensiunile fortificației, de aproximativ 127 x 105 m. Începând cu sfârșitul secolului al VI-lea, începutul sec. al VII-lea, fortificația funcționează pentru scurtă vreme într-un spațiu restrâns (după 594/595 – 612/613 sau puțin mai târziu). Totuși, în perioadă medio-bizantină, locuirea în interiorul cetății este reluată (sec. IX-XI d.Hr), un zid de piatră și pământ deasupra vechii cetăți întărea apărarea așezării de bordeie. S-au identificat șase niveluri de distrugere și reconstrucții ale așezării de bordeie (cu 7 niveluri de ocupare diferite) de-a lungul a 200-250 ani din existență a acesteia. S-a calculat că la o populație de 700-1000 de locuitori au funcționat mai bine de 100 de bordeie/nivel, cu dimensiunea de 12-16 ^m2, în interiorul unei suprafețe fortificate de cca 1.5 ha. Capidava este definitiv distrusă la jumătatea celui de-al XI-lea secol d. Hr.

Cercetările sistematice începute în 1925, au produs rezultate remarcabile în mai multe puncte: biserica romano-bizantină de secol VI, poarta principală din sud și clădirile din zonă corpul de gardă (care este de fapt horreum), Principia romană târzie împreună cu barăcile târzii și romano-bizantine, portul, necropolele și termele militare timpurii (sec. II-III). Toate edificiile enumerate sunt cercetate integral, identificându-se toate fazele de construcție.

Un proiect aflat în desfășurare demarat în 2015 de autoritățile județene și susținut cu fonduri europene pune în pericol șansele de includere a sitului arheologic pe lista UNESCO ca parte din frontiera romană a Dunării de Jos.

• Popescu, E. (2015), „Inscripțiile din Scythia Minor. Tropaevm Dvrostorvm Axiopolis”, Cercetări Arheologice, IV 
• Opriș, I. C.; Rațiu, A.; Potârniche, T. (2018), „Băile romane de la Capidava”, Cercetări arheologice, Raport de cercetare arheologică preventivă 
• Țentea, O.; Opriș, I. C.; Matei-Popescu, F.; Rațiu, A.; Băjenaru, C.; Călina, V. (2019), „Frontiera romană din Dobrogea. O trecere în revistă și o actualizare”, Cercetări Arheologice, XXVI: 9–82 
• L’Année Épigraphique (1888), Revue des publications épigraphiques relatives à l’antiquité romaine 
• Doruțiu-Boilă, Em. (1980), Inscripțiile din Scythia Minor., V 

• Capidava, Radu Florescu, Editura Meridiane, 1965
• Capidava: Monografie arheologica, Gr Florescu, Editura Acad. Rep. Pop. Rom., 1958
• Ceramica romană târzie și paleobizantină de la Capidava în contextul descoperirilor de la Dunărea de Jos (sec. IV-VI p. Chr.), Ioan C. Opriș, Editura Enciclopedică, 2003

• Villa rustica de la Capidava
• Listă de castre romane din România
• Listă de cetăți dacice
• Listă de cetăți în România