Artemis

Numele Artemis (substantiv, feminin) este de etimologie necunoscută sau incertă, deși au fost propuse diverse surse.^[4][5] R.S.P. Beekes a sugerat că interschimbarea e/i indică o origine pre-greacă. Artemis era venerată în Lidia sub numele de Artimus.^[6] Georgios Babiniotis, deși acceptă că etimologia este necunoscută, afirmă, de asemenea, că numele era deja atestat în greaca miceniană și este posibil să fie de origine pre-greacă.

 

• Aristo - „cea mai bună”;
• Aristobule - „cea mai bună sfătuitoare”;
• Phoebe - epitet asemănător cu cel al fratelui ei geamăn, Apolo „Phoebus”;
• Delia - „din Delos”;
• Parthenia - „fecioară";
• Soteira - „zeiță salvatoare”, epitet folosit pentru mai multe divinități feminine;

Artemis este reprezentată ca fiind o tânără zveltă și purtând o tunică nu mai lungă de genunchi. Este însoțită mereu de un arc și o tolbă cu săgeți. În jurul ei se nimeresc des a fi căprioare, ursoaice și alte animale ale pădurii, loc unde aceasta își petrece cel mai mult timpul. În timp ce fratele ei geamăn, Apolo, întruchipează lumina Soarelui, Artemis reprezintă Luna.

Nu există documente care să ateste că grecii o numeau pe Artemis zeiță a Lunii, deoarece zeița lor lunară era Selene, dar romanii au asociat-o pe Artemis cu Selene, ceea ce i-a determinat să o perceapă ca pe o zeiță a Lunii, chiar dacă grecii nu o vedeau astfel și nici nu o venerau ca atare.^[7][8]

Artemis a fost identificată mai târziu, de romani, cu Selene,^[9] o titanidă, zeița greacă a lunii, câteodată evocată cu o semilună deasupra capului. Totodată a fost corelată cu zeița romană Diana^[10] și cu zeița etruscă Artume.^[11]

Artemis din Efes era o divinitate de origine asiatică, pe care grecii au găsit-o în Ionia la sosirea lor acolo. Era socotită drept zeiță a fertilității, a rodirii pământului și nu avea nimic în comun cu Artemis din mitologia greacă. Obiceiurile grecești de sincretism asimilau toți zeii străini, într-o formă sau alta, panteonului olimpian, care le era familiar, și este clar că, la Efes, identificarea cu Artemis pe care coloniștii ionieni o făceau „Doamnei din Efes” a fost nefondată. Cu toate acestea, grecii și romanii de mai târziu au identificat-o atât cu Artemis, cât și cu Diana, iar în Roma antică exista o tradiție care o asocia și cu zeița Isis.^[12]

În perioada clasică, la Atena, Artemis a fost identificată cu Hecate. Zeița a fost asimilată și cu Caryatis (Carya).

 

În mitologia greacă sunt prezentate diverse relatări contradictorii cu privire la nașterea lui Artemis și a lui Apollo, fratele ei geamăn. Cu toate acestea, în ceea ce privește paternitatea, toate relatările sunt de acord că a fost fiica lui Zeus și a lui Leto și că a fost sora geamănă a lui Apollo. În unele surse, ea se naște în același timp cu Apollo, în altele, mai devreme sau mai târziu.^[13]

Legenda spune că Hera îi interzice lui Leto să nască pe orice formă de pământ sau așezare ca pedeapsă că a sfidat-o, iubindu-se cu Zeus. Cu toate acestea, insula Delos nu îi dă ascultare Herei și o primește pe Leto să-și nască pruncii. După unele surse, Artemis se naște prima și devine moașă, la timp pentru nașterea lui Apolo. Imediat ce nașterea ia sfârșit, Artemis zburdă la genunchii tatălui său și îi cere, printre altele:

- dreptul să rămână fecioară;
- un arc și o tolbă cu săgeți făurite de Ciclopi;
- să fie însoțită de nimfe și de fetele lui Oceanus în timpul vânătorii;
- să domnească peste munți și sălbăticiuni.

Niobe era regina Tebei și prima femeie muritoare iubită de Zeus. Avea paisprezece copii, șapte fete și șapte băieți. Tocmai din acest motiv, îi reproșează Latonei că nu ar trebui să fie cinstită, fiindcă aceasta are doar doi copii. Ofensați, Artemis și Apolo se răzbună pe regină omorându-i copiii. Artemis săgetează fetele, iar Apolo, băieții. La final îi cruță doar pe doi dintre aceștia. Din cauza durerii materne, Niobe se preface în stâncă.

Povestea lui Niobe reprezintă un exemplu clasic de hybris, și consecințele ce vin odată cu sfidarea zeilor.

Artemis este, alături de Hestia și Atena, reprezentanta fecioriei și a dezinteresului față de bărbați. Cu toate acestea, există numeroase povești în care diferiți eroi au încercat, fără succes, să intre în grațiile zeiței. Unele dintre aceste legende s-au terminat mai nefericit decât altele.

 

Mai multe variante ale mitului lui Actaeon au supraviețuit, deși multe sunt fragmentare.

Acteon era un vânător. Într-o zi, în timp ce era la vânătoare cu câinii săi, acesta dă în preajma unui pârâu. Fără să vrea, o vede acolo pe Artemis, goală, scăldându-se cu nimfele în apă. Artemis îl vede pe vânător și îl transformă într-un cerb, ca pedeapsă pentru imprudența sa. Cerbul este urmărit de câinii săi și sfâșiat fără milă. Ulterior, Chiron realizează o sculptură a lui Actaeon pentru a-i alina câinii îndoliați, aceștia neputând să-și găsească stăpânul oricât de mult l-ar fi căutat.

Orion a fost tovarășul de vânătoare al lui Artemis; după ce a renunțat la încercarea de a-l găsi pe Oenopion, Orion a întâlnit-o pe Artemis și pe mama ei, Leto, și i s-a alăturat zeiței la vânătoare. El însuși un mare vânător, s-a lăudat că ar putea ucide toate animalele de pe pământ. Gaia, pământul, nu a fost prea încântată să audă asta și a trimis un scorpion uriaș să-l înțepe. Artemis l-a urcat apoi între stele sub forma constelației Orion.^[14] Într-o altă versiune, Orion a murit după ce a împins-o pe Leto din calea scorpionului.

Într-o altă legendă, Orion încearcă s-o violeze pe Opis,^[15] una dintre adeptele lui Artemis din Hiperboreea, iar Artemis îl ucide. Într-o versiune a lui Aratos, Orion apucă mantia lui Artemis și ea îl ucide în legitimă apărare. Alți autori spun că Artemis îl ucide pentru că a încercat să o violeze (pe ea sau pe una dintre însoțitoarele ei).^[16]

Zeul râului Alpheus era îndrăgostit de Artemis, dar când și-a dat seama că nu poate face nimic pentru a-i cuceri inima, a decis să o captureze. Când Artemis și însoțitoarele ei de la Letrenoi au mers la Alpheus, ea devine suspicioasă în privința motivațiilor lui și își acoperă fața cu noroi pentru ca el să nu o recunoască. Într-o altă poveste, Alfeu încearcă să o violeze pe însoțitoarea lui Artemis, Arethusa. Artemis o compătimește pe fată și o salvează, transformând-o într-un izvor în templul Artemis Alphaea din Letrini, unde beau zeița și însoțitoarele ei.

Bouphagos, fiul titanului Iapetus, o vede pe Artemis și se gândește să o violeze. Citindu-i gândurile păcătoase, Artemis îl doboară pe muntele Foloi.

Daphnis era un tânăr băiat, fiul lui Hermes, care a fost acceptat de zeița Artemis și a devenit un adept al acesteia; Daphnis o însoțea adesea la vânătoare și o distra cu cântecele sale pastorale și cu cântatul la nai.^[17]

Artemis a învățat un bărbat, pe nume Scamandrius, cum să fie un mare arcaș, iar acesta a excelat în folosirea arcului și a săgeții sub îndrumarea ei.^[18]

Templul lui Artemis din Delos		Ruinele templului lui Artemis Orthia din Sparta, Laconia

Artemis a fost una dintre cele mai venerate zeități ale Greciei antice, cultul ei fiind răspândit în toată Elada, cu multiple temple, altare, sanctuare și culte locale. Marele ei templu din Efes a fost una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice, înainte de a fi ars din temelii.

Cele mai cunoscute culte ale sale au fost cele de pe insula Delos (ținutul său natal), în Attica, la Brauron și Mounikhia (lângă Pireu), și în Sparta. Artemis era adesea reprezentată în picturi și statui într-un cadru forestier, purtând un arc și săgeți și însoțită de un cerb. Vechii spartani obișnuiau să îi aducă sacrificii înainte de a începe o nouă campanie militară.

Printre festivalurile ateniene în onoarea lui Artemis se numărau Elaphebolia, Mounikhia, Kharisteria și Brauronia. Festivalul lui Artemis Orthia a fost sărbătorit în Sparta.

Cultele zeilor mitologiei grecești sunt adesea vechi și adevărata lor întindere și popularitate este greu de determinat în zilele de azi. Ce rămâne se bazează pe mărturiile celor care trăiră atunci, printre care geografi și călători precum Strabon și Pausanias, și descoperiri arheologice.

• Victor Kernbach, Dicționar de mitologie generală, București, Albatros, 1995
• George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, Casa Editorială Odeon, București, 1992, ISBN 973-9008-28-3
• N. A. Kun, Legendele și miturile Greciei Antice, Editura Lider, București, 2003, ISBN 973-629-035-2
• Anca Balaci, Mic dicționar de mitologie greacă și romană, Editura Mondero, București, 1992, ISBN 973-9004-09-2

• Templul zeiței Artemis din Efes
• Lista personajelor mitologice elene
• Listă de eroi din mitologia greacă
• Listă de ființe fabuloase în mitologia greacă
• Mitologie greacă
• Listă de zei
• Listă de zei (pe zone geografice)
• Muze

  Materiale media legate de Artemis la Wikimedia Commons

• Dicționar mitologic Arhivat în 22 decembrie 2011, la Wayback Machine.
• Fecioara fara scrupule Arhivat în 23 septembrie 2009, la Wayback Machine., 10 septembrie 2009, Revista Magazin