țipa

Origine necunoscută.

• AFI: /ʦi'pa/

1. (v.intranz.) (despre oameni) a striga cu glas tare și ascuțit (de durere, de spaimă).

   Țipă de durere.

2. a vorbi cu glas ridicat; a-și manifesta față de cineva nemulțumirea, enervarea, mânia prin vorbe răstite; a se răsti la cineva.

   Țipă la copii.

3. a scoate sunete stridente, asurzitoare dintr-un instrument muzical.
4. (despre animale) a scoate strigăte specifice puternice, ascuțite.
5. (fig.) (despre culori sau obiecte colorate) a face o impresie neplăcută (din cauza intensității sau a stridenței nuanțelor); a bate la ochi.

• 1: răcni, striga, urla, zbiera, (reg.) țivli, (Transilv.) puhăi, (Transilv. și Maram.) țipoti, (fam. fig.) se sparge
• 2: răcni, răsti, striga, urla, vocifera
• 4: chiui

• șopti

• țipar
• țipare
• țipat
• țipăt
• țipător
• țipătură
• țipoi

1. (v.tranz.) (reg.) a arunca, a azvârli.
2. (spec.) a arunca de pe sine o haină, un obiect de îmbrăcăminte etc.
3. a scoate, a da afară.
4. a alunga, a goni.

• 1: arunca, azvârli, lepăda, zvârli
• 2: depărta, îndepărta
• 3: izgoni
• 4: alunga, goni

• DEX online