DGPI – de la serviciu de informații, la serviciu de protecție internă

DGPI – de la serviciu de informații, la serviciu de protecție internă În lumina ultimelor evenimente ce au determinat modificarea, de către Parlament, a modalității de numire a directorului Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne, considerăm oportun a evidenția evoluția, în timp, a acestei structuri de informații, precum și noutățile generate de reforma făcută în anul 2016. De asemenea, articolul de față își propune să evidențieze importanța exercitării controlului parlamentar permanent și specific asupra acestei noi structuri de informații cu atribuții în domeniul securității naționale. Istoria serviciului de informații din subordinea Ministerului Afacerilor Interne începe în luna aprilie 1990, când fostele trupe de Securitate se reorganizează în Jandarmeria Română. În același timp, Serviciul de Informații al Ministerului Afacerilor Interne a devenit Direcția Specială de Informații, aflată în subordinea directă a ministrului de interne. Denumită și „Doi și-un sfert” (numită așa după numele fostei unități de informații a MAI, U.M. 0215), serviciul secret al MAI a fost desființat în timpul lui Emil Constantinescu de către CSAT. În mai 1998, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis desființarea UM 0215 pe motiv că această unitate a preluat în rândurile ei foste cadre din poliția politică de dinainte de decembrie 1989 și că acest serviciu și-a depășit atribuțiile prevăzute prin lege. Activitatea U.M. 0215 a fost catalogată de către membrii CSAT și opinia publică de atunci drept o formă mascată de poliție politică, evocându-se câteva cazuri semnalate de presă Disponibil la:http://www.ziaruldeiasi.ro/national-extern/furtuna-in-serviciile-secrete-romane~nibp9 ; accesat la data de 16.05.2017.. Între 1990 și 1996, presa a acuzat U.M. 0215 de nenumărate acțiuni de subversiune, de implicare în acțiuni împotriva opoziției și de culegere de informații care dublau activitatea Serviciului Român de Informații. Direcția a colaborat substanțial cu minerii în iunie 1990, când a fost concepută operațiunea de „curățare” a marii manifestări din Piața Universității, deși se crede, până în ziua de astăzi, că principalul rol l-ar fi avut SRI. În aprilie 1999, ministrul internelor, Constantin Dudu Ionescu, a semnat actul de naștere al Direcției Generale de Informații și Protecție (DGIPI) a Ministerului de Interne - UM 0962. Vocația DGIPI de a fi, în continuare, nu doar o simplă direcție de protecție internă a unui minister responsabil cu ordinea publică și mai puțin cu securitatea națională, ci un serviciu de informații în întreaga lui deplinătate funcțională, s-a făcut resimțită la data de 5 octombrie 1999. Atunci a apărut Divizia de Informații, structură ce lipsea până atunci din organigramă. Așadar, dintr-un serviciu strict specializat pe protecția internă a persoanelor și datelor, Direcția se transforma într-un serviciu secret cu acte în regulă. Noua secție înființată dubla activitatea SRI în procesul de culegere, prelucrare și transmitere a informațiilor spre beneficiari. În anul 2001, după o lungă perioadă de opoziție politică și deci, de lipsă de control a puterii, premierul PSD, Adrian Năstase, a emis o ordonanță care autoriza Direcția să utilizeze „mijloace tehnice specifice” pentru obținerea informațiilor Art. 21^1. – „(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 17 lit. b^1) Ministerul de Interne este autorizat să deţină şi sa utilizeze mijloace tehnice specifice pentru obţinerea, prelucrarea, verificarea, stocarea şi valorificarea de informaţii şi sa desfăşoare activităţi de culegere de informaţii, deschis sau acoperit.”. Publicat în M. Of. Nr.108 din 2 martie 2001, disponibil la: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/27050; accesat la data de 16.05.2017.. Caracterul deplin al unui serviciu de informații și l-a desăvârșit prin Art. 10, alin. (3) din OUG nr.30/2007, care prevedea că ”Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă este structura specializată a ministerului care desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, în vederea asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale privind misiunile, personalul, patrimoniul şi informaţiile clasificate din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative” Publicat în M. Of. Nr.309 din 9 mai 2007, disponibil la: http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/81819#id_artA139 ; accesat la data de 16.05.2017.. Chiar dacă, în aparență, textul limitează competența de culegere a informațiilor doar la problemele ce privesc MAI, unitatea marginală ”misiunile” a oferit posibilitatea extinderii ariei de competență către colaborări interinstituționale cu Ministerul Public, organe ale administrației publice centrale și alți beneficiari de intelligence. Sigur, nu este criticabilă existența în sine a unui alt serviciu de informații, ci faptul că acesta nu a fost tratat în mod egal cu celelalte servicii (SRI, SIE, SPP), în speță nu s-a supus unui control parlamentar specific. Necesitatea controlului parlamentar asupra acestui organ al MAI rezidă din definiția consacrată de Legea 51/1991 privind securitatea națională a României. Astfel, conform art. 1 din această lege, ”prin securitate națională a României se înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și climatul de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție”. Cu alte cuvinte, Parlamentul are, în mod constituțional și legal, dreptul să exercite controlul parlamentar asupra acestei instituții, întrucât asigurarea siguranței naționale este o prerogativă conferită prin Constituția României Marian Enache, Modalitățile controlului parlamentar, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 56.. În realitate, controlul parlamentar se efectuează numai asupra Ministerului Afacerilor Interne, ca organ de specialitate al Guvernului. MAI este responsabil cu ordinea publică, prin comisiile parlamentare ale Camerei Deputaților și Senatului de apărare, ordine publică și siguranță națională. În spiritul culturii democratice a controlului parlamentar, odată cu înființarea DGIPI, trebuia instituită, prin hotărâre a Parlamentului, o comisie parlamentară comună de control asupra activității noii direcții. Cu privire la dublarea competențelor pe care le deține și SRI, OUG nr.30/2007 a generat o amplă dezbatere. Potrivit art. 1 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, acesta ”este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la siguranţa naţională a României”. În sfera lui de competență intră toată activitatea de culegere a informațiilor cu privire la securitatea națională a României, adică amenințări teroriste, transfrontaliere, crimă organizată, trafic de mare risc, corupție și alte fapte care intră în sfera securitizării făcute de către CSAT. Nu de puține ori s-a întâmplat ca, în cursul procesului penal, una sau mai multe părți să semnaleze faptul că DGIPI a desfășurat activități de supraveghere tehnică în paralel cu SRI, ambele mandate fiind luate pe același temei și obiect. Totodată, ambele mandate fuseseră aprobate de judecătorul de drepturi și libertăți de la ICCJ. Situația a generat atât desconspirări ale ofițerilor operativi, cât și o risipă inutilă de resurse alocate activității de supraveghere tehnică, dat fiind faptul că ambele instituții reprezentau autorități de stat și totuși, desfășurau aceeași activitate. Prin art. 22 din OUG nr. 96/2012 Publicat în M. Of. Nr.884 din 22 decembrie 2012, disponibil la:http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/144165#id_artA103; accesat la data de 16.05.2017 ., șeful Direcției Generale de Informații și Protecție Internă și adjuncții acestuia se numeau prin decizie a premierului, și nu prin ordin al ministrului de resort. Astfel, direcția devine un serviciu în directa subordine a prim-ministrului, între el și conducătorul direcției stabilindu-se un raport ierarhic de coordonare. Practic, executivul și-a creat un serviciu de informații autonom de SRI și celelalte structuri, nesupus controlului parlamentar și aflat în subordinea directă a prim-ministrului. Aceasta reprezintă o încălcare gravă a normelor Centrului de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF), care recomandă statelor să asigure un control democratic parlamentar asupra oricăror instituții de forță care, prin activitatea curentă, sunt de natură a restrânge drepturi și libertăți cetățenești. Ca urmare a suspiciunilor privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și de serviciu în interiorul DGIPI, la data de 2 noiembrie 2016, guvernul condus de Dacian Cioloș desființează acest serviciu și înființează Direcția Generală de Protecție Internă, noua structură urmând să fie pusă sub control parlamentar Disponibil la:http://www.mediafax.ro/social/guvernul-a-decis-ca-dipi-sa-fie-desfiintata-si-sa-fie-inlocuita-cu-dgpi-noua-structura-va-fi-pusa-sub-control-parlamentar-15900418 ; accesat la data de 16.05.2017.. Ministrul de Interne de atunci, Dragoș Tudorache, argumenta că această structură ''și-a pierdut foarte mult credibilitatea atât în plan extern, cât și în intern”. Această măsură vine ca urmare a constatării faptului că fosta conducere a DGIPI executa bugetul direcției într-un mod arbitrar și fraudulos. Din sumele alocate se achiziționau bunuri pentru uzul personal al ofițerilor DGIPI și a fostului ministru Gabriel Oprea, astfel că activitatea direcției era de natură a pune în pericol prestigiul și caracterul democratic al MAI. Ca urmare a acestor situații de fapt, Direcția Națională Anticorupție a început urmărirea penală împotriva unor ofițeri DGIPI  sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, toate în formă continuată, precum și favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției. Comunicat DNA nr.1140/VIII/3 din 29 august 2016, disponibil la:http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7646 ; accesat la data de 16.05.2017. Guvernul României a emis OUG nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne Publicat în M. Of. Nr. 891 din 8 noiembrie 2016, disponibil la:http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/183418 ; accesat la data de 16.05.2017.. În preambulul ordonanței, Guvernul recunoaște că în fosta structură ”s-au constatat suprapuneri de competenţe între Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, pe de o parte, şi Poliţia Română, Direcţia Generală Anticorupţie şi Serviciul Român de Informaţii, pe de altă parte”. De asemenea, Guvernul recunoaște lipsa existenței unui ”cadru instituţional clar definit” în fosta structură, ”cu mecanisme previzibile de control democratic din partea autorităţilor civile legitime”. Un aspect extrem de important regăsit în preambulul OUG se referă la parcursul Direcției Generale Anticorupție a MAI. După Decizia CCR nr. 51/2016 CCR a interzis SRI să ajute organele de urmărire penală în obținerea de probe prin efectuarea supravegherii tehnice în cursul acțiunii penale. Curtea a statuat că SRI nu este organ de urmărire penală și, astfel, nu poate efectua interceptări în temeiul art.142, alin.1 din Codul de procedură penală. Decizia CCR disponibilă la:https://www.ccr.ro/files/products/Decizia_nr._51_din_16_februarie_2016_.pdf ; accesat la data de 16.05.2017. , aceasta a fost abilitată să efectueze supravegherea tehnică în cursul procesului penal: ”Luând în considerare faptul că, în ultima perioadă, organele de urmărire penală au procedat la redirecţionarea tuturor solicitărilor privind punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, adresate anterior Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, către structurile specializate ale Poliţiei Române şi Direcţiei Generale Anticorupţie şi că, în acest context, devine stringentă necesitatea reconsiderării rolului structurii de informaţii în ansamblul mecanismelor de asigurare a ordinii publice şi securităţii naţionale”. Nici această direcție nu se află sub control parlamentar specific, deși operează activități de natură a restrânge drepturile și libertățile cetățennești. De asemenea, DGA nu este nici ”organ de cercetare penală”, termen criticat de CCR în decizia mai sus amintită. Așadar, avem încă un argument să credem că decizia CCR nu a avut la bază o argumentare juridică, ci una politică, cu scopul de a restrânge voit doar atribuții ce reveneau legal și natural SRI. Este interesant cum CCR a decis că SRI nu poate efectua supravegheri tehnice în cursul procesului penal, deși este autoritate națională în domeniul interceptărilor comunicațiilor și este supusă controlului parlamentar, dar MAI, prin DGA și ”alte structuri specializate” (expresie declarată neconstituțională de către CCR), poate să efectueze. În sfârșit, noua structură a MAI are două atribuții conform art. 10 din OUG: a) desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi de protecţie în scopul identificării, prevenirii şi contracarării ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc care pot conduce la tulburarea gravă a ordinii publice sau care vizează informaţiile, patrimoniul, personalul, misiunile, procesul decizional şi capacitatea operaţională ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne; b) asigură coordonarea şi controlul activităţilor pentru protecţia informaţiilor clasificate naţionale, ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord şi ale Uniunii Europene, precum şi pentru securitatea cibernetică, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Caracterul democratic și legal al noii structuri este fundamentat de art. 4, alin. 2 care prevede că ”Direcţia Generală de Protecţie Internă se supune controlului parlamentar exercitat potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare”. Așadar, Parlamentului îi revine obligația să înființeze o comisie parlamentară comună permanentă de control asupra activității DGPI. Până la data redactării articolului, Parlamentul nu a adoptat nicio hotărâre care să vină în acord cu textul ordonanței. Conform art. 7, la nivel central, Direcţia Generală de Protecţie Internă are în componenţă direcţii, servicii, birouri şi alte structuri funcţionale, iar la nivel teritorial servicii, birouri şi alte structuri funcţionale. O dezbatere serioasă o aduce modificarea, în Parlament, a art. 8 din OUG. Forma inițială prevede ca directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă să fie cadru militar în activitate, numit în funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului afacerilor interne și cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Forma adoptată de Parlament a eliminat din procedura de numire a șefului DGPI avizul CSAT și obligativitatea ca directorul acestei structuri să fie cadru militar în activitate Disponibil la:https://www.agerpres.ro/politica/2017/05/15/senat-ordonanta-privind-organizarea-dgpi-adoptata-seful-serviciului-numit-si-eliberat-din-functie-de-ministrul-de-interne-19-25-13 ; accesat la data de 16.05.2017.. Cu privire la modificarea statutului profesional al directorului, urmând modelul SRI, SIE și SPP, unde directorul este civil, amendamentul se arată a fi justificat. Totuși, trebuie să ținem cont de voința inițială a legiuitorului delegat, aceea de a prelua modelul de funcționare al Direcției de Informații a Armatei Reglementată prin art. 13, alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, Publicat in M. Of., Partea I, nr. 654 din 28/07/2006, disponibil la:http://www.mapn.ro/despre_mapn/informatii_generale/documente/legea346.pdf ; accesat la data de 16.05.2017., care are la conducere un director militar. Cu privire la eliminarea avizului CSAT din procedura de numire, amendamentul este nejustificat și aduce atingere gravă caracterului democratic al unei structuri de informații. Întreaga procedură de numire a conducătorilor instituțiilor cu atribuții în securitatea națională (SRI, SIE, SPP, DGIA) presupune fie acordarea avizului CSAT, fie ca propunerea de numire să fie făcută de Președintele României. Astfel, se asigură un echilibru între cele două părți ale puterii executive, Președinte, pe de-o parte, și Guvern, pe de altă parte. De asemenea, ținând cont de faptul că instituțiile în speță au atribuții în domeniul securității naționale, iar CSAT este, conform art. 1 din Legea 415/2002, ”autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională”, deducem o obligație constituțională ca, în procesul de numire a conducătorilor unor astfel de instituții să existe avizul CSAT. În concluzie, chiar dacă prin desființarea fostei structuri s-a dorit eliminarea caracterului nedemocratic al organizării și funcționării acesteia, precum și suspiciunile de corupție și abuzuri sistemice făcute de ofițeri, în fapt, odată cu ultimele amendamente făcute de către Parlament la proiectul de lege pentru adoptarea OUG nr. 76/ 2016, se menține un control arbitrar și nedemocratic al Guvernului, în speță al ministrului de interne, asupra acestei structuri de informații. Sigur, legiuitorul primar, în filosofia sa, poate a considerat că simpla exercitare a controlului parlamentar este suficientă și astfel, nu se mai impune ca în filtrul de numire al conducătorului instituției să fie implicat și CSAT-ul. Totuși, legiuitotul primar a omis textul constituțional, precum și Legea 415/2002 care consfințește rolul CSAT în astfel de proceduri de numire. De asemenea, Parlamentul nu a ținut cont și de faptul că executivul este bicefal în România, puterea fiind împărțită între Guvern și Președinte. Cum competențele DGPI exced atribuțiilor particulare pe care MAI le are ca organ al administrației publice centrale cu atribuții privind ordinea publică, intrând în sfera securității naționale, se impune ca președintele, direct or prin intermediul CSAT, să aibă un rol activ în procesul de desemnare a conducerii direcției. Ținând cont de actuala majoritate parlamentară și coaliție de guvernare, putem induce că amendamentul a fost făcut cu intenția directă a limitării atribuțiilor președintelui României, aspect enunțat chiar și de către președintee Senatului care susținea, la un moment dat, că ”România este o republică parlamentară”. Această afirmație este evident una eronată, nu este de natură constituțională, ci mai degrabă un mesaj politic care arată intenția de a limita sfera de atribuții a președintelui în exercitarea autorității executive. Cu atât mai descurajant este și faptul că Parlamentul nu s-a grăbit să adopte o hotărâre prin care să reglementeze controlul parlamentar al DGPI, probabil așteptând să adopte proiectul de aprobare a OUG. Ca o consecință firească a noii arhitecturi instituționale a DGPI, reiterez importanța ca Parlamentul să creeze o comisie parlamentară comună permanentă de control asupra activității GDPI, preluând modelul Hotărârii Parlamentului nr. 30/ 1993 privind constituirea comisiei parlamentare comune permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații Publicată în M. Of. Nr. 133 din 23 iunie 1993.. Nevoia unei astfel de comisii permanente comune este justificată de rațiunea aplicăriii unui tratament egal oricăror structuri militare care desfășoară o activitate de culegere de informații și care au atribuții de natura restrângerii drepturilor și libertăților cetățenești. Având în vedere că structura nu este una autonomă la fel ca SRI sau SIE, ci aflată în subordinea Guvernului, se impune cu atât mai mult un control parlamentar riguros și specific. În acest sens, reamintim că este chiar o prerogativă constituțională a Parlamentului aceea de a exercita controlul asupra Guvernului. În concluzie, având în vedere istoria tumultoasă și evoluția sinuoasă a DGPI în parcursul ei democratic, sperăm să nu ajungă din nou un instrument personal al membrilor executivului, o instituție care să efectueze activități de poliție politică, care să dubleze activitatea autorităților administrative autonome de informații (SRI și SIE) și nici o instituție a cărei activități să se substragă controlului democratic parlamentar. Dacă doar unul dintre aceste lucruri se întâmplă, putem declara că reforma din 2016 nu și-a atins scopul urmărit, ci mai degrabă a fost o schimbare de formă, nu de fond. 8